Este Barbie un etalon al frumuseții?

De când mă știu, am fost slabă. Nu cred că am trecut vreodată de 52 de kilograme și cu siguranță, a fost un mare noroc să am un metabolism bun și, probabil, niște gene bune. Nu am avut niciodată probleme cu greutatea și știu că, din punctul acesta de vedere, am fost privilegiată, dar asta nu înseamnă că am fost privată de comparații, comentarii sau răutăți.

Nu o să uit niciodată momentul în care, prin clasa a VII-a, un coleg mi-a spus că sunt „plată”. Am rămas atât de șocată și real vorbind a avut un mare impact, având în vedere că au trecut 8 ani și încă țin minte. Poate pentru el au fost doar două cuvinte spuse în treacăt, glumă, mișto sau clasica: ,,te place, de asta râde de tine". Aici mi se pare că apare una dintre cele mai interesante puteri pe care le avem: cuvintele noastre pot avea un impact mult mai mare decât ne imaginăm. Pot să ridice un om, să îl încurajeze, dar pot și să lase o îndoială acolo unde înainte nu exista. Am avut, însă, marele noroc să cresc într-o familie care m-a încurajat și m-a făcut să mă simt iubită întotdeauna. Am fost învățată că sunt valoaroasă, frumoasă, importană și că este esențial să mă iubesc exact așa cum sunt.

De ce am ales să vorbesc despre Barbie azi? Ei bine... am crescut cu ele, ba chiar foarte mult. Mi-am îngrijit papușile cu o seriozitate pe care, probabil, nu o meritau niște jucării. :)) Le-am îmbrăcat, le-am aranjat și, inclusiv astăzi, sunt bine depozitate în subsol, îmbrăcate, ca să nu le fie frig. Mi-am iubit întotdeauna jucăriile și tocmai de aceea mi s-a părut interesant că, până acum, nu m-am gândit niciodată prea mult la ce fel de imagine a frumuseții poate transmite o păpușă pe care o vedem atât de des în copilărie.

Construcția ei este impecabilă, hainele sunt perfect croite, pantofii se potrivesc perfect, părul este mereu aranjat. Totul pare să fie exact acolo unde trebuie. Practic...I’m a Barbie girl, in the Barbie world. Life in plastic, it’s fantastic. Doar că aici ajungem la partea interesantă: viața noastră nu este din plastic. Noi avem corpuri reale, avem zile în care ne place cum arătăm și zile în care nu ne place deloc. Avem nesiguranțe, emoții, comparații și cuvinte care uneori rămân cu noi mult timp după ce au fost rostite. Și mi-ar plăcea tare mult să existe un om care să nu se fi comparat niciodată cu altcineva sau care să nu-și fi analizat o poză înainte să o posteze de 50 de ori, până când a început să nu-i mai placă. Eu am făcut-o, recunosc! Acum nu mai analizez poza de 50 de ori, dar analizez fontul în Canva și pot să stau minute bune să caut un sticker care „se potrivește mai bine”. :)) Dar totul se învață, nu?

Curiozitatea mea pentru Barbie a început, de fapt, dintr-o carte pe care probabil studenții la Psihologie o cunosc foarte bine: „Dezvoltarea umană”. Da, cartea aceea care ne-a terorizat la câteva examene. :)) Dincolo de glumă, este o carte extraordinară și pe care chiar o recomand din inimă. Acolo am găsit azi un articol despre Barbie și despre felul în care fetițele pot începe să se compare cu aceste păpuși încă de la vârste foarte mici.

Studiul din 2006, realizat de Dittmar, Halliwell și Ive, a urmărit 162 de fetițe cu vârste între 5 și 8 ani. Cercetătoarele le-au prezentat imagini cu Barbie, cu o păpușă cu forme mai realiste sau nu le-au prezentat imagini cu păpuși. Rezultatul? Fetițele expuse la imaginile cu Barbie au raportat o stimă corporală mai scăzută și o dorință mai mare de a avea o siluetă mai subțire. Mi s-a părut interesant, daaaar pentru că studiul era din 2006, am vrut să văd ce ne spun cercetările mai recente. Am găsit un studiu din 2023, realizat de Webb, Ford și Padro, pe 106 de tinere. Participantele au văzut imagini cu Barbie în ipostaze de modă (fashion), Barbie în ipostaze active (fitspiration) sau imagini cu LEGO, iar cercetătorii au analizat apoi felul în care se raportau la propriul corp și cât de mult se comparau din punct de vedere al aspectului. Ce au găsit?

Tinerele care au văzut Barbie în ipostaze de modă au raportat o apreciere mai scăzută a propriului corp comparativ cu grupul LEGO, iar imaginile cu Barbie în ipostaze active au fost asociate cu mai multe comparații legate de aspect. Nu înseamnă că „Barbie ne face să avem complexe”. Ar fi prea simplu să spunem asta, dar studiul ne arată ceva important: imaginile pe care le consumăm pot deveni repere cu care ajungem să ne comparăm, dar deja Barbie nu mai e singură.

Astăzi avem Instagram, TikTok, filtre, influenceri, „what I eat in a day”, corpuri perfecte surprinse din unghiul perfect și vieți care par perfecte dintr-un singur swipe. Eu chiar cred că există o multitudine de avantaje ake internetului și drept dovadă, scriu aici, dar vreau să vorbim totuși și despre dezavantajele lui...

Comparația...Cred că aproape toți ne-am comparat, la un moment dat. Cu o colegă, un prieten, cineva de pe Instagram etc. Problema nu este că observăm că altcineva este frumos. Problema apare atunci când frumusețea celuilalt devine măsura propriei noastre valori. Ajungem să nu mai spunem „ce frumoasă este”, ci începem să ne întrebăm „de ce eu nu arăt așa?”. Practic inspirația se transformă în presiune și e momentul când un ideal pe care îl vedem suficient de des începe să devină, încet, ceea ce credem că ar trebui să fim și noi.

Poate de aceea merită să ne întrebăm din când în când: „Cu cine mă compar, de fapt?”. Acum gândește-te așa, faci parte dintr-o colecție unică, niciodată nu v-a mai fi nimeni ca și tine. Eu de exemplu, mi-am păstrat Barbie-urile toate aceste ani și ce observ acum când mă gândesc este că sunt diferite între ele, au haine diferite, coafuri diferite, povești diferite. Practic, poate că, într-un fel, asta este și povestea noastră. Nu trebuie să fim aceeași Barbie sau să avem același corp, aceeași față, aceeași viață sau aceeași poveste.

Life in plastic nu e chiar atât de fantastic. Perfecțiunea nu lasă loc pentru cine suntem cu adevărat, iar Barbie n-a văzut, n-a gustat și probabil nici n-a știut vreodată ce-i aia slănină cu roșii de vară.