Mit sau adevăr? Ce crede lumea despre studenții la Psihologie

Atunci când intri la facultate, roiesc în jurul tău foarte mulți oameni, cu foarte multe întrebări. Fie că este vorba despre unde ai intrat, cu ce medie, la ce facultate sau dacă îți place (deși tu poate nici nu ai deschis documentul cu orarul), pe scurt, începe o nouă etapă. Cum este ea? Mult mai diferită față de ceea ce ai făcut până acum. Așa cum este și viața pentru fiecare dintre noi. Dar există un lucru la care oamenii se pricep foarte bine: să tragă concluzii. Uneori bazate pe foarte puține lucruri sau chiar pe nimic.

Dacă ești la Inginerie, automat îți place și ești bun la matematică, așa cum dacă ești la Pedagogie, clar toată copilăria ți-ai terorizat toți copiii din jur încercând să le predai ceva. Dacă ești la Jurnalism, probabil că ai deja o opinie despre orice, iar dacă ești la Drept, 100% vei fi un avocat de succes. Ce zice lumea despre persoanele care studiază Psihologia? Oare este adevărat că citim minți și că știm clar când cineva ne minte? Este aproape o onoare să creadă cineva că, după un simplu „Bună, eu sunt X-ulescu”, eu știu deja că are teamă de abandon și că m-a mințit când mi-a spus că îi pare bine de cunoștință. În realitate, facultatea îți oferă instrumente care te pot ajuta să înțelegi mai bine oamenii și comportamentul lor. Dar în ce măsură și cum le folosești? Îți spun sincer, nu știu dacă am avut vreun curs la care să fi zis „Ahaaa, deci așa îmi dau seama că minte!”. În schimb, am început să fiu mai atentă la anumite lucruri, cum ar fi felul în care cineva evită un subiect, la schimbările din comportament, la tonul vocii sau la felul în care reacționează într-o anumită situație. Dar atenție, niciunul dintre aceste lucruri nu este o dovadă că cineva minte. Nu există o rețetă universală și nici nu am eu experiența necesară pentru a pretinde că o am.

Acum că am pomenit de cursurile de la facultate, nu înseamnă că stai trei ani să vorbești despre emoții, relații și de ce ne comportăm cum ne comportăm, și chiar dacă ar fi fost așa, tot nu era ușor. În realitate, Psihologia vine la pachet cu statistică, cercetare, metodologie, psihometrie, neuroștiințe și multe alte materii care îți amintesc destul de repede că Psihologia este, înainte de toate, o știință. Așa că, dacă te-ai înscris sau te gândești să o faci pentru că îți place să asculți poveștile oamenilor, să știi că, la un moment dat, vei ajunge să te uiți foarte atent și la niște tabele de rezultate. Cred că una dintre materiile de care studenții se tem cel mai tare este statistica, asta pentru că, mergând pe un drum mai mult „uman”, îți imaginezi că scapi de matematică, ceea ce este clar parțial adevărat. Totuși, ajungi să înțelegi că un minim de informație este relevant și important, indiferent spre ce ramură a Psihologiei te îndrepți ulterior.

Un lucru pe care, însă, l-am auzit în facultate de nenumărate ori este că este important să ai răbdare. Așa că am ales să vorbesc despre 5 mituri pe care nu le-am auzit doar o dată, ci de multe ori și în atât de multe forme, încât uneori mă amuză și mă fac să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să învăț și despre testul poligraf. Atunci chiar aș prinde mincinoșii (asta dacă nu îi dă de gol nasul crescut). Dar, înainte de asta, hai să ne concentrăm pe abilitatea mea de a-ți citi mintea. M-am prins deja că citești asta pentru că ți-am atras atenția cu ceva și îți mulțumesc. Dar acum chear aș vrea să știu la ce te gândești în timp ce citești ceea ce am scris. Oare te-ai gândit că am scris „chear” sau nici nu ai băgat de seamă? Deci, citim sau nu mintea? Răspuns final (și nu știu dacă este chiar cel corect): NU.

Cu toate acestea, facultatea îți dezvoltă, fără îndoială multe abilități. De exemplu, reziliența. Fie că este vorba despre profesorul care întârzie, fie despre lucrul în echipă la proiecte, unde, credeți-mă, este minunat când lucrezi cu prietenii tăi, dar poate deveni și destul de dificil atunci când trebuie să aduni într-o singură idee gândurile și ideile a șase oameni. Așa ajungi, încet încet, să îți construiești și răbdarea. Răbdarea de a observa, de a asculta și de a vedea puțin dincolo de ceea ce spune un om. Poate observi că cineva evită un anumit subiect, că i se schimbă expresia, că i se umplu ochii de lacrimi sau că începe să vorbească mult mai entuziasmat despre ceva ce îi place. Nu pentru că ai învățat o listă magică de „semne”, ci pentru că începi să fii mai atent la omul din fața ta.

Și poate că, pe lângă toate acestea, îți crește și empatia față de oameni. Ajungi să înțelegi că uneori nu poți face prea multe pentru cineva, dar că simplul fapt că ești acolo poate conta enorm. Să știi când să dai un mesaj, să îți amintești ceva ce ți-a povestit cineva acum câteva săptămâni, să îl lași să își termine fraza atunci când observi că subiectul a deviat sau să îi cumperi, din când în când, o cafea doar pentru că. Și mai ales, să înțelegi că fiecare om poartă cu el o poveste despre care tu nu știi aproape nimic. Iar pentru a fi competent, să poți să asculți, să ghidezi, să intervii în orice fel, facultatea nu este suficientă. Îmi citea acum câteva săptămâni mama mea o glumă, care spunea ceva de genul: „Atunci când intri la Medicină, știi că te vor aștepta 6 ani minimum, dar la Psihologie afli pe parcurs.” Chiar așa este, fiindcă după facultate ești un simplu absolvent, iar pentru a putea profesa este nevoie să parcurgi unul dintre masterele existente, în funcție de ramura pe care dorești să o urmezi, să îți iei atestate de liberă practică sau să urmezi diferite școli de formare, care durează ani de zile, pentru a deveni psihoterapeut. Este cu siguranță un parcurs stufos, dar e important. Până la urmă, oricine își dorește să meargă la un profesionist.

Așadar, nu, nu analizez fiecare persoană pe care o întâlnesc pentru că aș fi vreo atotștiutoare a semnelor. Dacă sunt atentă la ceva, este pentru că îmi pasă. Și cred că aici apare o diferență importantă: a fi prezent într-o conversație nu este același lucru cu a analiza pe cineva pentru a-i pune un psihodiagnostic. E ca și cum ai avea prieten un medic dermatolog și în timpul unei conversații, singurul tău gând ar fi: „OMG, cred că îmi vede punctele negre de pe nas și o să-mi pună vreun diagnostic.” Poate că gândul îți vine reflex, dar asta nu înseamnă că nu devine obositor și e important să te controlezi. Acum câteva săptămâni am ieșit într-o seară în oraș și m-am întâlnit pentru prima dată cu o persoană care mi-a făcut unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit: ,,Chiar mi se pare că mă asculți.” Și m-a făcut să mă gândesc că în era tehnologiei, pe care nu o neg și despre care cred că ne ajută să ne îmbunătățim calitatea vieții din multe puncte de vedere, ajungem totuși, uneori, să tratăm oamenii din jur ca pe un reel. Ne dorim să își crească debitul vorbirii, să treacă mai repede peste subiectul care ni se pare plictisitor sau repetitiv sau, pur și simplu, să fie atenți la noi și să fie prezenți în propria noastră conversație. Dar acesta este deja un subiect bun pentru o altă ceașcă.

Revenind la mituri, vă puteți imagina că există stereotipuri indiferent de facultatea pe care o faci. De fapt, indiferent dacă faci sau nu o facultate, indiferent ce meserie ai sau ce alegi să faci cu viața ta, probabil că cineva va avea ceva de comentat. Dar nu mai bine aștepți să cunoști un om? Să îl vezi dincolo de anumite circumstanțe și să îți construiești singur o părere despre el? Este atât de frumos să întâlnești pe cineva pe care, la prima vedere, l-ai judecat (cred că tuturor ni se întâmplă...) și apoi, cunoscându-l, să îți dai seama că este, de fapt, un om ca oricare altul, ba chiar mai mult, un om minunat. Cu griji, ca și tine, cu probleme în familie, cu frici, bucurii, întrebări și cu o viață pe care încearcă, la fel ca tine, să învețe să o trăiască.

Pe scurt, dincolo de orice mit, suntem cu toții oameni. Toți avem începuturi noi, eșecuri, temeri, bucurii și lucruri pe care încă încercăm să le înțelegem. Iar dacă ai crezut că după aceste rânduri vei ști totul despre Psihologie, te anunț că nu este deloc așa. Este abia începutul și vreau să știi că mai avem multe de povestit.

Așa că îți mulțumesc că ai stat la această ceașcă cu mine și te aștept la următoarea.